Chapter Text
Ai cunoscut puțină politețe în viața ta. Era evident de ce.
Erai doar fiica unui paznic de far. Născută lângă mare, condamnată să şi mori lângă ea. Ce om normal la cap și-ar dori o viață de genu? Nimeni. Iar de când nimeni nu-şi doreşte un destin asemănător, tot nimeni nu-și dorește să te cunoască.
Dar nu e nici de parcă tu ieși din port să cunoști oameni. Majoritatea trăiește în apropierea castelului regal, care, într-adevăr este tot în apropierea mării, dar este pe partea frumoasa a regatului. Unde stai tu, nu este chiar un loc de vis.
Deci, cu faptul că ești și izolată de societate, și cam speriată de oameni, chiar dacă sunt de rând sau burghezi, ai creat un dom în înconjurul tău. Un dom sigur, un dom unde nimic nu te-ar putea răni. Iar pentru tine, era divin.
De când erai doar o fată, petreceai timpul în apropiere, uitându-te cum valurile se spărgeau de roci, și mereu alergai prin apropiere să te joci un joc care l-ai inventat chiar tu: “nu te stropi!”.
Singurul tău amic era câinele tău ciobănesc, Feni, dar și într-un sens poetic, ai putea zice că stelele se jucau și ele cu tine. Tu cu Feni mereu alergați când strălucesc stelele seara, deoarece știi că tactu e adormit buștean, așteptând nave cu importuri noi, dar venind la ore târzii, și mai greu trezind-ul să te găsească în afara patului tău.
Această seară, te aflai la acoperișul farului umil, sorbind ceaiul exotic oferit de o navă care a călătorit din poalele munțiilor Caucaz din cealaltă parte a mării Negre, departe de unde te aflai tu. Era rece de la vântul mai puțin prietenos care era ceva cu care te-ai obisnuit, trăind în zona malului mării, dar tot, ceaiul acesta era încântător, chiar și mai gustos decât ce ți-ai fi imaginat regalitatea să fi savurat vreodată în viață.
“Măi, (Nume), ce cauți aici sus?”
“Mă relaxez, Cătăline. L-am ajutat pe tata destul astăzi, în timp ce tu tăiai burueniile din grădina acelor bogătani care te tratează ca pe un ogar. Măcar ogarul vânează pentru cercul vieții. Tu doar tai trandafiri uscați. Mare Brânză.”
“Ia vezi, (Nume), că te porți de parcă n-ai obraz!” A râs individul, încercând să te inveselească. Cătălin este fratele tău geamăn, amândoi ați fost abandonați la far dintr-un motiv sau altul, fie că mama voastră adevărată a vrut să vă dea în mâini mai bune, fie că și-a dorit să fiți înghițiți de mare, nu se știe. Dar voi ați avut norocul de a fi adoptați de paznicul farului. Atâta era important.
Mulți când se gândesc la gemeni, se gândesc că sunt fie asemănători ca două picături de lacrimă, fie că sunt total opuși. Adevărul pentru voi doi este cea din urmă. Cătălin era vorbăreț, plin de viață, doritor să-i facă pe toți fericiți, chiar și dacă ar fi prin umilința lui. Tu, tu erai complet adevărată numai cu tine. Tu nu munceai pentru oameni din regat, cum ar fi Cătălin, dar nici nu aveai vreo conexiune apropiată. Nici cu frati-tu, nici cu tactu. Cel mai aproape era, din nou, Feni.
“Dar tu ce faci aicea, giugiulitor de prințese?” Ai încercat să glumești și tu pe seama lui. Știai că era îndrăgostit de prințesa Cătălina, cea mai frumoasă din regat… măcar asta ai auzit de la oamenii care mai vin pe la port. Ar fi un miracol dacă o bogătașe, o prințesă mai ales, să se îndrăgostească de un băiat ca, Cătălin.
“O, ştii tu, am venit din a mă opri din gigiulit.”
“Da… şi eu sunt soția unei stele.”
“Mmm? Carei Stele anume?”
Tu știai că încerca să te tachineze, și te amuza, deci, evident că ai jucat de-a lungul. “O, vezi tu cea mai strălucitoare stea de pe cer! Acela este singura mea dragoste!”
“Da! Păi atunci, înamorato, te las cu iubita ta constelație!”
Când a plecat Cătălin, te-ai culcat acolo sus, prea obosită de a mai pleca. Dar și acolo sus pe acoperiș,chiar daca era vant, dormeai adânc ca o pasăre în cuib.
Iar din acel “cuib”, se uitau stelele peste tine, avand grijă ca nu cumva să ai vreun coșmar. Dar una se uita la tine cu ceva diferit… mereu se uita la tine asa. Cu o strălucire profundă, frumoasă, iubitoare.
Dar acum… că ai observat-o cu adevăratelea… acum că și-a dat seama că seriile acelea în care se tot uita la tine, seriile acelea când însăși muma lui îi povestea de acea fată care a trăit toată viața în apropierea ei, pe care a văzut-o transformându-se dintr-o cocuță cu obrăjori bucălați, într-o fecioară mărinimoasă, dar și frumoasă.
Tu erai aceea fată, iar acea stea nu mai putea doar să se uite la tine din îndepărtare. Trebuia să te cunoască, şi să te adore din apropiere.