Post Header
Pe parcursul anului, Comitetul de Finanțe al OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) și-a continuat activitatea, asigurându-se că s-au efectuat plățile pentru facturile organizației, s-au depus declarațiile fiscale și toate recomandările contabile standard și cerințele de conformitate financiară au fost îndeplinite. Pregătirea pentru auditul situațiilor financiare din 2023 continuă!
De asemenea, echipa a lucrat cu sârguință la actualizarea bugetului pentru 2024 și este încântată să îl prezinte aici (accesează fișa de calcul a bugetului pe 2024 pentru mai multe informații):
Cheltuieli 2024
Archive of Our Own - AO3 (Arhiva noastră - AO3)
- 250.381,02$ USD au fost cheltuiți până acum din totalul de 416.441,01$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- 55,0% din cheltuielile OTW merg spre mentenanța AO3. Acestea includ majoritatea cheltuielilor noastre pentru servere—atât achiziții noi, colocație și întreținere continuă— unelte de monitorizare a performanței site-ului și diverse licențe legate de sistem, precum și costurile evidențiate mai jos (accesează toate cheltuielile programului).
- Cheltuielile estimate pentru AO3 pentru acest an includ de asemenea 120.000$ USD pentru a cumpăra servere noi, precum și 15.000$ USD pentru echipamente legate de servere, cu scopul de a mări capacitatea serverelor existente, pentru a susține creșterea estimată a traficului pe site de-a lungul anului.
Fanlore
- 13.986,47$ USD cheltuiți până acum din totalul de 24.160,27$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile pentru Fanlore sunt cota sa din costurile pentru achiziționarea de servere, costurile de menținere și colocație, precum și cota sa din diversele unelte de productivitate utilizate în cadrul OTW (accesează toate cheltuielile programului).
Transformative Works and Cultures – TWC (Lucrări și Culturi Transformative)
- 3.488,74$ USD cheltuiți până acum din totalul de 5.444,70$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile TWC sunt reprezentate de taxele de găzduire, publicare și stocare a site-ului revistei, precum și cota sa din diversele unelte de productivitate utilizate în cadrul OTW (accesează toate cheltuielile programului).
- În plus, Universitatea din Amsterdam a oferit TWC €1.000 (1.061$ USD) în 2023, care vor fi folosiți pentru a ajuta financiar cu Fans of Color Research Prize.
Open Doors (Uși deschise)
- 6.899,70$ USD cheltuiți până acum din totalul de 9.344,33$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile Open Doors constau în găzduire, backup și costuri de domeniu pentru arhivele de lucrări fanice importate, precum și cota sa din diversele unelte de productivitate utilizate în cadrul OTW. (accesează toate cheltuielile programului).
Legal Advocacy (Asistență Legală)
- 304,50$ USD cheltuiți până acum din totalul de 2.892,15$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile pentru Asistență Legală constau în taxe de înregistrare pentru conferințe și audieri și fonduri puse deoparte pentru cheltuieli juridice, dacă este necesar, precum și cota sa din diversele unelte de productivitate utilizate în cadrul OTW (accesează toate cheltuielile programului).
Strângere de fonduri și dezvoltare
- 107.433,57$ USD cheltuiți până acum din totalul de 152.399,47$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile noastre cu strângerea de fonduri și dezvoltarea constau în comisioanele de tranzacționare percepute de procesatorii terți de plăți pentru fiecare donație, achizițiile de cadouri de mulțumire și expedierea acestora, mobilizarea voluntarilor/elor ce au participat la diferite convenții fanice și instrumentele utilizate pentru a găzdui baza de date a membrilor/membrelor OTW și pentru a urmări comunicările cu donatorii/oarele și potențialii donatori/ potențialele donatoare, precum și cota sa din diversele unelte de productivitate utilizate în cadrul OTW (accesează toate cheltuielile programului).
Administrație
- 111.698,97$ USD cheltuiți până acum din totalul de 147.099,75$ USD de anul acesta, actualizat în 30 septembrie 2024.
- Cheltuielile administrative ale OTW includ găzduirea pentru website-ul nostru, mărcile înregistrate, domeniile, asigurările, depunerea taxelor, auditul situațiilor financiare anuale, precum și uneltele de comunicare, management și contabilitate (accesează toate cheltuielile programului).
Venituri 2024
- OTW este susținută în intregime din donațiile voastre—vă mulțumim pentru generozitate!
- Primim o parte semnificativă a donațiilor noastre în fiecare an în Campaniile de aderare din aprilie și octombrie, care împreună vor reprezenta aproximativ 33,8% din veniturile noastre în 2024. De asemenea, primim donații prin intermediul programelor de donații salariale echivalate de corporații, venituri din drepturile de autor, și PayPal Giving Fund care administrează donații de la programe precum Humble Bundle și eBay for Charity. Dacă dorești să ne susții în timp ce faci cumpărături pe acele site-uri, te rugăm selectează Organization for Transformative Works la organizația de caritate pe care o alegi!!
- Datorită generozității voastre din anii anteriori, avem o sumă respectabilă în rezerve, pe care o putem folosi pentru achiziții mai mari decât de obicei și ține deoparte pentru eventuale litigii. După cum am menționat anterior, plănuim să continuăm creșterea capacității serverelor AO3, iar acest lucru crește cheltuielile cu echipamentele tehnice și cu hostingul serverelor. Pe măsură ce AO3 și alte proiecte ale OTW cresc, cheltuim de asemenea, mai mult pe instrumentele și tehnologia necesare pentru a ne sprijini voluntarii/ voluntarele, cum ar fi instrumentele utilizate de diverse comitete pentru a comunica și a-i ajuta pe utilizatori/ utilizatoare și pentru a urmări proiectele interne, ceea ce crește și mai mult cheltuielile.
- 651.741,98$ USD primiți până acum (actualizat în 30 septembrie 2024) și 762.433,91$ USD proiectați să fie primiți până la sfârșitul anului .
Ai întrebări?
Dacă ai întrebări legate de buget sau de finanțele OTW, te rugăm să contactezi Comitetul de Finanțe. Vom răspunde cât de repede putem!
Pentru a descărca bugetul OTW actualizat în format de fișă de calcul, accesează acest link.
OTW este o organizație non-profit, părinte al mai multor proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărei personal este alcătuit din voluntari/e. Află mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de traducători/oare voluntari/e, care au tradus această postare, accesează pagina de Traduceri.